Aur și bronz pentru Radu Nițu și Vlad Covaliu la Tunis! Întreceri în Africa

0
211
Aur și bronz pentru Radu Nițu și Vlad Covaliu la Tunis!

Aur și bronz pentru Radu Nițu și Vlad Covaliu în Tunisia. A fost etapa de Cupă Mondială de sabie rezervată juniorilor, la Tunis. Toți tricolorii au reușit să se califice pe tabloul principal.

Aur și bronz pentru Radu Nițu și Vlad Covaliu. Nouă sabreri români s-au prezentat la concursul din nordul Africii.

Luca Radu a luptat în turul al doilea, s-a impus francezul Lucas Guilley. Au ajuns în această fază și Rareș Gheorghe (7-15 cu Michel Choueiry, Franța) și Alexandru Eva (4-15 cu maghiarul Kornel Pech).

Conform postării de pe pagina Federației Române de Scrimă, Marco Șovar și Vlad Covaliu și-au învins clar adversarii din turul secund. Marco a făcut 15-5 cu germanul Matthis Husmann, iar Vlad a trecut cdupă 15-4 de algerianul Mohamed Abderrahmani. Cei doi tricolori s-au înfruntat în turul al treilea, unde Vlad Covaliu s-a impus cu 15-11. Și Mihnea Enache a ajuns în turul al treilea, după victoria cu 15-13 reușită în fața francezului Jean Hutmann Bisch. Mihnea a pierdut însă în 16-imi, cu 10-15, la un alt francez, Axel Pogu.

Casian Cîdu l-a învins în turul secund pe turcul Enes Talha Kalender (15-7) și a cedat în 16-imi la Remi Garrigue (Franța), cu 12-15.Dacian Enache l-a întrecut în primul tur pe suedezul Daniel Carlstedt Ringius (15-12) și a luptat apoi împotriva lui Radu Nițu, care s-a impus cu 15-4. Radu l-a învins apoi, în 16-imi, pe spaniolul Jaime Florez (15-7).

În optimi, Vlad Covaliu a trecut cu 15-6 de germanul Jarl Kuerbis, în timp ce Radu Nițu l-a eliminat pe egipteanul Ahmed Hesham (15-7). În sferturi, Vlad l-a învins și pe Santiago Madrigal (Spania), cu 15-9, iar Radu a dispus cu 15-13 de francezul Axel Pogu.

Aur și bronz pentru Radu Nițu și Vlad Covaliu la Tunis! Întreceri în Africa
Sursa Facebook, Radu Nitu

A urmat duelul românilor în semifinale. Câștig de cauză a avut Radu, victorios cu 15-7. În finală, Radu Nițu s-a luptat cu uzbecul Zuhriddin Kodirov, pe care l-a învins cu 15-7, la Tunis. Vlad Covaliu a luat medalia de bronz, la etapa de Cupă Mondială a juniorilor în Tunis.

Mihnea Enache a terminat pe locul 18, Marco Șovar pe 22, Casian Cîdu pe 25, Luca Radu pe 34, Rareș Gheorghe pe 46, Alexandru Eva pe 47, iar Dacian Enache pe 64.

Sursa Federatia Romana de Scrima

Pe AIMX  citiți și articole despre români implicați în competiții de alergare. Detalii aici!

Autor: Ovidiu Pețenghea