Brasoveanul Silviu Stoica a castigat maratonul de la Belgrad

356

Brasoveanul Silviu Stoica a castigat a 34-a editie a maratonului de la Belgrad, Serbia. Alergatorul de 33 de ani a oprit cronometrul la 2 ore, 34 de minute si 43 de secunde. 4000 de maratonisti s-au aflat la start. Cei mai multi s-au plans de caldura foarte mare.

Silviu Stoica dupa Belgrad Marathon, 6 iunie 2021: „Am fost onorat sa pot alerga intr-un maraton de asemenea dimensiuni”

4000 de oameni s-au aflat la startul maratonului de la Belgrad, iar alte cateva sute pe traseu, de unde i-au incurajat pe maratonisti. „Parca nici nu a fost pandemie”, a declarat Silviu pentru aimx.ro. O buna parte din capitala Serbiei a fost inchisa traficului.

„Foarte cald. Concurenții au cazut unul câte unul. Am mers in pluton de 5 până la km 25, apoi la kilometrul 32 il mai aveam doar pe concurentul aflat pe locul 2 la câțiva pași în spate. L-am pierdut si pe el. Am capatat apoi un avans destul de mare pe ultimii 10 kilometri” a declarat brasoveanul.

Silviu Stoica, locul 1 la maratonul de la Belgrad

Silviu Stoica a vorbit si despre atmosfera de la Belgrad.

„Am fost onorat sa pot alerga într-un maraton de asemenea dimensiuni, cu o parte importanta din oraș restrictionata traficului. Publicul m-a împins tot timpul cursei. Traseul a fost foarte plat, excepție ultimii doi kilometri. Nu știu ce să spun, daca puteam trage mai tare pe final in cazul in care aveam un adversar umar la umar. Se făcuse foarte cald și am fost mulțumit că am putut sa nu slăbesc ritmul pe final”.

Silviu Stoica a avut un pace de 3.38 de minute/km.

Podium masculin Belgrad Marathon:

1.​Silviu Stoica​​ ROU​​ 2:34:43​
2.​Marko Ranković​​ SRB ​​ 2:37:15​
3.​Nickolaos Santis​ GRE​​ 2:48:52​

Podium feminin Belgrad Marathon:

1.​Nevena Jovanović​ SRB​​ 3:12:27​
2.​ Danijela Cvetković​ SRB​​ 3:33:45​
3.​ Jovana Čanak​​ SRB​​ 3:39:56

Silviu Stoica are Personal Best pe distanta maratonului 2 ore, 29 de minute si 30 de secunde la Campionatul Balcanic de Maraton din Ucraina, 25 aprilie 2021.

Timpii lui SILVIU STOICA in 2021:

Campionatul National de Alergare pe sosea, 17 aprilie, 50 de kilometri : 3.01.50

Campionatul Balcanic de Maraton, Ucraina, 25 aprilie: 2.29.43

Varna Marathon, Bulgaria, 9 mai 2021: 2.34.54

Belgrad Marathon, 6 iunie 2021: 2.34.43

Tot pe aimx.ro poti afla si cine a stabilit recordul national feminin la 50 de km, AICI !!!

Autor: Vlad Lucian Arhire