Hardrock 100: Jornet favorit absolut, castigator de 3 ori si recordman al cursei

0
1022

  Hardrock 100, o competitie dedicata minerilor

Hardrock Hundred Mile Endurance Run are loc in fiecare an in Silverton Colorado, muntii San Juan. Distanta: 161.7 km si o altitudine maxima atinsa de 4285 m pe varful Handies Peak. Cursa este dedicata memoriei minerilor care au construit drumurile miniere pe care se alearga la Hardrock100. Anul acesta startul va avea loc pe 14 iulie.

Timpul limita al cursei este de 48 de ore, iar recordul este detinut de nimeni altul decat Kilian Jornet.  Spaniolul a castigat ultimele 3 editii cu performante uluitoare: in 2014 (22:41:33), iar in 2015 (23:28:10). In fiecare an organizatorii schimba sensul cursei. Pentru a fi considerati finisheri, participantii nu trec o linie clasica de finish, ci trebuie sa sarute o bucata de stanca pictata cu insemnele cursei.

   Competitia incepe la 6 dimineata. Se alearga pe un teren accidentat, cu urcari, coborari, portiuni cu zapada si traversari de rauri. Schimbarile de altitudine poarta participantii prin zone cu diferente dramatice de temperaturi. Vremea poate fi extrema in muntii San Juan: noaptea cu temperaturi negative si furtuni violente starnite din senin.

Killian Jornet pregateste o noua lovitura

Kilian Jornet este si anul acesta favorit absolut. Fabulosul sportiv alearga sa doboare suprematia lui Karl Meltzer, care a castigat 5 editii ale H100. Este foarte posibil ca americanii sa fie un pic tensionati de faptul ca Jornet „will kiss the Hardrock again”. Acestia s-au antrenat spartan participand la multe dintre cursele de profil. Sa nu uitam insa ca Jornet a facut 2 ascensiuni pe Everest in aceasta primavara si poate constitui un minus! Printre favoriti ii regasim pe Jason Schlarb, cu care Jornet a facut echipa anul trecut, facandu-l si pe acesta castigator al cursei ceea ce i-a bucurat pe americani. Schlarb a recunoscut ca Jornet l-a ajutat sa faca cea mai buna cursa a vietii lui. La start va fi si celebrul Karl Meltzer. A castigat deja cursa de 5 ori si probabil este hotarat sa-i „administreze” o infrangere lui Jornet avand in vedere experienta cursei. Mike Foote clasat pe locul doi anul trecut va incerca si el sa intre din nou in top.

La femei, neozeelandeza Anna Frost vrea sa-si apere titlul detinut de doi ani incoace. In 2017  nu s-a remarcat pana acum in alte competitii. Urmeaza ca favorita Caroline Chaverot castigatoare a Lavaredo Ultra Trail 2017, Transgrancanaria 2016,  UTMB 2016. Chaverot are insa 2 DNF anul acesta, unul din ele la Transgrancanaria. Participa de asemenea si Darcy Piceu, tripla castigatoare a Hardrock100, in 21012, 2013 si 2014.

Mult succes tuturor participantilor, „may they kiss the Hardrock” !

Autor: Loriana Naita

Credit photo: durangoherald.com, kilianjornet.ca,