Mădălina Bereş şi Robert Glinţă sunt purtători de drapel la Tokyo

53
Mădălina Bereş şi Robert Glinţă sunt purtători de drapel la Tokyo

Mădălina Bereş şi Robert Glinţă au fost desemnaţi purtătorii de drapel ai echipei olimpice a României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Canotoarea va reprezenta România, așa cum o va face și înotătorul Robert la competițiile programate între 23 iulie-8 august.

Mădălina Bereş şi Robert Glinţă au primit cele mai multe voturi la ședința Comitetului Executiv al COSR. Este pentru prima oară când România are doi purtători de drapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Mădălina Bereş este medaliată olimpică cu bronz la Rio 2016. În palmares are și titlul de campioană mondială cu barca de 8+1 a României. Are 6 titluri europene. Mădălina face parte din cea mai numeroasă delegaţie din Team Romania. Canotajul a calificat 36 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Mădălina continuă tradiția și va purta steagul după Iulică Ruican (Atlanta 1996) şi Elisabeta Lipă ( la Sydney 2000 și Atena 2004).

Robert Glinţă este primul înotător din România care a reuşit să câştige aur la Campionatele Europene şi a fost primul sportiv român calificat la Jocurile de la Tokyo. Robert va fi primul reprezentant al Natației care va purta drapelul la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Recordul de a duce tricolorul în stadionul olimpic la deschidere îl deţine kaiacistul Aurel Vernescu, de trei ori consecutiv purtător de drapel, la Tokyo 1964, Mexico 1968 şi Munchen 1972.

Primul campion olimpic al sportului românesc, Iosif Sârbu (tir sportiv), a avut onoarea de a purta drapelul la Melbourne 1956. Prima sportivă care a purtat drapelul României la Jocurile Olimpice a fost Elisabeta Lipă. De cinci ori campioană olimpică şi desemnată canotoarea secolului, Elisabeta Lipă a avut de două ori această onoare, la Sydney 2000 şi la Atena 2004.

Cea mai titrată disciplină olimpică a sportului românesc, gimnastica artistică, 71 de medalii câştigate, dintre care 26 de aur, a dat prima purtătoare de drapel abia la Jocurile Olimpice la Rio 2016.

sursa AGERPRES

Pe AIMX citiți aici și despre Paul Georgescu recordmanul care a înotat un ultramaraton acvatic de 100 de kilometri în bazin.

Autor Ovidiu Pețenghea