Mădălina Florea a câștigat la Campionatul Balcanic de Alergare Montană. Declarații

305
Mădălina Florea a câștigat la Campionatul Balcanic de Alergare Montană. Declarații

Mădălina Florea a câștigat cu timpul 1.06.01.24 la ediția a 13-a a Campionatului Balcanic de alergare montană de la Câmpulung Moldovenesc. Vicecampioană este Ingrid Mutter. Au fost clasări bune și pentru Denisa Dragomir, locul 4 și pentru Liliana Maria Dragomir locul 5. La întrecere participă sportivi din șase țări: Ucraina, Turcia, Slovenia, Republica Moldova, Bulgaria și România.

Mădălina Florea a câștigat în fața lui Ingrid Mutter. Pe trei a terminat Nusa Mali din Slovenia. România a câștigat 9 medalii!

”Sunt foarte fericită! Dacă anul trecut am venit pe doi, acum am senzația că visez! Nu știu când am trecut de adversare. La prima tură am fost a treia. Am ajuns la finish și am văzut toată lumea că se bucură. Am văzut că sunt prima. Mi-a plăcut tot și mulțumesc Federației și organizatorilor că au reușit în această perioadă să țină competiția.”-Mădălina Floreacampioana balcanică

Mădălina Florea a câștigat la Campionatul Balcanic de Alergare Montană. Declarații

Mădălina Florea și Ingrid Mutter sunt din nou campioane balcanice și la echipe fiindcă au terminat pe primele două poziții.

”O cursă foarte intensă! M-am pregătit fiindcă mi-am propus un podium la individual. Mi-a fost greu să mențin prima poziție. Am luptat, dar am cedat prima poziție pe urcare. Am recuperat pe coborâre. Mi s-a desfăcut și șiretul, era să mă împiedic. La a doua coborâre nu am reușit să o mai prind pe Mădălina. Au fost coborâri tehnice, abrupte.”-Ingrid Mutter-vicecampioană balcanică

România este campioană pe echipe și la masculin. Mitrica a fost pe doi la individual cu timpul 58.48.55. Pălici a fost pe 3 în 59.10.71

Timotej Becan s-a impus pentru Slovenia în fața tricolorilor. Au fost pe podium după sloven, Leonard Albert Mitrica și Viorel Andrei Palici. I-au urmat Cristian Marian Mosoiu și alți doi sloveni. Becan s-a impus în 57.22.85.

Un rezultat foarte bun a obținut și Andrei Ihnatiuc, locul 3 la juniori, bronz pentru Romania.

Pe Facebook-ul AIMX găsiți aici imagini de la întrecere și declarații

Autor Ovidiu Pețenghea