Noua perioadă de desfăşurare a Campionatelor Mondiale de atletism

29

Organizatorii Campionatelor Mondiale de atletism au anunţat noile date ale competiţiei programate în Eugene, Oregon, amânate pentru 2022 după decalarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Campionatele Mondiale vor avea loc în perioada 15-24 iulie 2022.

Mondialele de atletism erau programate în august 2021

Mondialele de atletism erau programate iniţial în luna august a anului viitor, la Eugene (SUA), însă au fost amânate din cauza decalării JO de la Tokyo din vara acestui an în perioada 23 iulie – 8 august 2021, a anunţat World Athletics.

La finele lunii trecute, World Athletics anunţa amânarea cu un an a Campionatelor Mondiale, programate pentru august 2021.

”În contextul pandemiei de coronavirus, World Athletics susţine reprogramarea JO 2020 de la Tokyo în perioada 23 iulie – 8 august 2021, deşi acest lucru înseamnă şi amânarea cu un an a Campionatelor Mondiale de atletism de la Oregon, prevăzute iniţial pentru 6 – 15 august 2021.

Trebuie să fim flexibili şi să ajungem la un compromis, iar acum vom începe discuţii cu organizatorii Mondialelor de atletism pentru a pregăti competiţia pentru vara anului 2022”, se arăta într-un comunicat al World Athletics.

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism, britanicul Sebastian Coe, a aprobat decizia de amânare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo cu un an.

„Noi nu voiam ca sportivii să se găsească în situaţia în care să meargă la Jocuri împotriva recomandărilor guvernelor lor, poate chiar să încalce legea”, a declarat Coe.

„Şi desigur, în sufletul lor, exista mereu această preocupare, nu doar legată de propriul program de antrenament, ci şi de riscul de a se infecta ei, familiile lor, copiii lor, bunicii sau părinţii lor, iar noi am dorit să-i scoatem din această tulburare mentală cât mai repede posibil”, a mai spus preşedintele Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012.

Pe AIMX puteti citi aici si despre calificările la atletism pentru Jocurile Olimpice!

Credit foto: runningmagazine.ca