Petre Andrei Dumitru are 42 de ani si este un tip activ. Alearga in timpul liber, alearga si intre business-urile sale: o cafenea din nordul Capitalei si un restaurant aflat in „TOP 30 in Bucuresti”. Petre a terminat pe locul 14, la OPEN, Campionatul National de Ultramaraton Montan in 2019. De putin timp s-a intors de la Ultrabug, un ultramaraton de 100 de kilometri ce se „intinde” pe durata a 3 zile in Bucovina. A incheiat pe 5. „Ultramaratonist” a fost de tanar insa: doar ca noptile pierdute in cluburi, alcoolul si mancarea multa erau check pointurile pe care le bifa. Asa a ajuns la 106 kilograme.
Petre Andrei Dumitru sau o poveste despre „pacatele tineretii”, ambitie, munca, rezultate si satisfactii uriase
Socului, Pantelimon, Bucuresti. Este locul copilariei lui Petre. O copilarie obisnuita, in tiparele ultimilor ani din comunism. Asa a avut si primul contact cu sportul. „Veneau profesorii si faceau selectie in scoala. Inca din clasa intai. Am facut gimnastica, sarituri in apa, la fotbal eram talentat. Eram un copil activ, ca marea majoritate de altfel. Aveam campionate de fotbal cu blocurile vecine. Stateam toata ziua pe afara” imi spune Petre in timp ce se foieste pe scaunul de bar al cafenelei sale. Sportul si invatatura mergeau mana in mana: „Cand faceam sport luam si note mai bune. Reuseam sa ma focusez mai bine. La probele de la scoala ieseam printre primii. Doar fotbalistii ma intreceau. Erau mai mari, pentru ca multi repetau clasa…”
Petre nu a concretizat nimic notabil insa in nicio disciplina pe care a practicat-o. In momentul in care ar fi trebuit sa faca pasul spre performanta totul se „taia”.
Parfumuri, viata de noapte, obezitate
A terminat liceul cu un „bagaj” de 72,73 de kilograme, la 1.75 inaltime. In 15 ani a ajuns la 106. Maximul atins. O afacere cu parfumuri, care ii aducea venituri mult peste medie unui tanar de 20 de ani, i-a transformat viziunea asupra vietii. „Eram in perioada in care dadusem de bani. Imi luasem un kawasaki, apoi un audi TT. Am inceput sa mananc dezorganizat, multe nopti pierdute in cluburi, alcool. Aparusera tot felul de produse prin magazine la care nu avusesem acces in copilarie. Si nu „ratam” nimic”, spune Petre.
In plus, mama lui era o bucatareasa de nota 10. „Gateste foarte bine mama. Mancam o paine la o masa. Imi punea un castron de ciorba si apoi venea si felul doi. Statea in pragul usii si astepta sa o laud. Si eu o laudam… Si ea se ambitiona. Imi facea si mai multa mancare”, povesteste Petre pentru aimx.ro.
Declicul a venit in doua etape, la capatul unor nopti de pomina: „Ma spalam pe dinti dupa o noapte lunga si am observat in oglinda cum burta „pleaca” stanga-dreapta. Atunci a fost un prim moment in care am constientizat ca nu este in regula. O alta intamplare a fost dupa o noapte petrecuta intr-un club din Mamaia. Eram dimineata impreuna cu un prieten si i-am propus sa facem un concurs de alergare pana la hotel. In capul meu imi ziceam:”nu-l intrec eu pe grasul asta?”. Mintea ramasese blocata la momentul in care aveam 72 de kilograme. Dar alergam parca pe loc. Eram efectiv tintuit in asfalt”
Petre Andrei Dumitru: „Trebuie munca. Daca nu pui osul la treaba nu iti va iesi”
La 35 de ani Petre a inceput sa mearga la sala de forta. Avea in gand doar sa scada sub 100 de kilograme. „Daca ma duc spre 80 ii multumesc lui Dumnezeu” isi spunea actualul ultramaratonist. A trecut la spinning. Progresele facute il motivau. Psihicul era de partea lui. A inceput sa citeasca, sa se informeze despre diferite aspecte, inclusiv legate de nutritie. A trecut la ture de MTB, iar apoi la alergat. Dupa ce a castigat un concurs de alergare chiar impotriva unui instructor al salii de forta pe care o frecventa a castigat un abonament pe jumatate de an.
Nu s-a oprit la alergare, ci a descoperit triatlonul. „Mi-am zis ca asta este sportul care mi se potriveste cel mai mult. Mi-am luat instructor de inot, apoi, prin intermediul maratonistului Marius Ionescu am inceput sa colaborez cu olandezul Addy Reuter. Timp de 3 ani a decurs aceasta colaborare in care m-am antrenat dupa programele trimise de el. In 2017 am participat la primul meu concurs de triatlon, la Mogosoaia. Am venit in primii 15 la general si pe locul 2 la categoria de varsta. Am ocupat prima pozitie la categoria „prima oara la triatlon”.
Petre nu este genul de sportiv care sa se inscrie la multe competitii. Merge tintit si dupa o pregatire extraordinara in prealabil. Din 2016, asta a insemnat zile cu antrenamente lungi (inot, bicicleta, alergare) „Asa sunt facut eu. Chiar imi spuneau prietenii. Tu ai sa castigi premiul de cel mai antrenat. Nici cafeneau nu am deschis-o pana nu a fost totul in regula. Ma trezeam la 5 dimineata si mergeam pana dincolo de Ploiesti, pe bicicleta si inapoi” a declarat Petre pentru aimx.ro.
„Cea mai mare satisfactie e ca mi-am schimbat stilul de viata. Ma trezesc si merg la antrenamente cu aceeasi placere ca si atunci cand sunt in concurs” – Petre Andrei Dumitru
Dupa Mogosoaia a mai mers doua sezoane la Transfier, dar a participat si la Half IronMan Budapesta. Tot in 2017 a facut si primul concurs de alergare montana: la Sinaia. Intre timp incepuse sa se pregateasca si cu alergatorii de la Sport Guru, echipa din care face parte. De acolo a luat microbul alergarii montane. „Am mers apoi la Capadoccia unde am alergat 30 de kilometri. M-am clasat in primii 20, am fost chiar multumit si am prins gustul. M-am focusat apoi pe ultra. Vazusem cat de frumos era sa alergi singur. Am participat la Lavaredo anul trecut, 65 de kilometri. Aia pot sa o numesc prima cursa de ultramaraton mai adevarata. In toamna trecut am alergat Ciucasul, 106 kilometri.”
”Ultramaratonul de la Ciucas m-a adus in niste situatii, in niste stari de neimaginat: o stare de bine, o stare de apreciere. Am constientizat cat de marunte sunt adevaratele bucurii ale vietii. Nu calculasem bine cata apa imi trebuie si ramasesem fara, in plin soare. Mai aveam vreo 20 de kilometri pana la un CP. Am gasit un izvor cu o cana si mi s-a parut ceva dumnezeiesc. Daca venea cineva sa-mi ceara 1000 de euro ii dadeam fara sa clipesc. Mi-am dat seama cat de mult ne pacalim noi si „ne ducem pe campii” in viata de zi cu zi.”
Petre Andrei Dumitru despre:
ultra: „Toti cautam momentul ala de liniste din creier. Cel mai bine te deconecteaza un ultra. Trebuie sa fii 100 la suta acolo. In plus peisajele sunt superbe”
viata la 42 de ani: „Cea mai mare satisfactie e ca mi-am schimbat stilul de viata. Ma trezesc si iau antrenamntele cu aceeasi placere ca si un concurs. Ma culc cu bucuria gandului ca dimineata voi merge sa alerg. Un ultra este un antrenament foarte bun si pentru viata. Daca un ultra il alerg cu placere si viata o traiesc cu placere si reusesc sa ma motivez sa pot trece peste toate obstacolele care imi ies in cale”
cate beri bea la finishul unui ultra: „As bea, dar nu intra mai mult de una…”
Autor: Vlad Lucian Arhire
Credit Photo: Penyagolosa Trail, Ciucas X3
