Roxana Sidi va paricipa la Jocurile Europene, calificarea a obținut-o la Campionatele Europene. Cu Peter Sidi alături, la Tallin, în Estonia, Roxana a reprezentat România și CSA Steaua în finala probei pușcă 10 metri aer comprimat. Sportiva s-a clasat a șaptea în serii cu un total de 630,0 puncte.

Roxana Sidi va paricipa la Jocurile Europene, are în target Jocurile Olimpice și a analizat evoluția la Campionatele Europene din Estonia.
”La acest Campionat European s-au dat două locuri cotă pentru Jocurile Olimpice, din păcate nu am reușit să obțin unul, dar clasarea mea în finală și locul 8 este un plus și punctele se adună ușor, ușor. Nu mă bazez pe acest punctaj, pentru calificare, îmi doresc să îmi asigur biletul către Paris cât mai curând, mai sunt competiții la care îl pot câștiga, clasamentul prefer să fie doar o rezervă. Acest loc 8 la Campionatul European mi-a adus calificarea la Jocurile Europene și la proba de aer comprimat, deoarece eram calificată doar la proba de glonț, asta înseamnă încă o șansă în plus pentru Jocurile Olimpice. Drumul este lung și acest Campionat European m-a ajutat să îmi recâștig încrederea în mine și să realizez că nimic nu este imposibil! Urmează Cupa Mondială din India, unde voi participa la ambele probe, 3×20 și aer comprimat.”-Roxana Sidi pentru AIMX
Şi Laura Ilie, dubla campioană europeană la pușcă 10 metri aer comprimat în 2019 și 2020, a concurat la Campionatele Europene, desfășurate anul acesta la Tallinn, în Estonia. Sportiva în vârstă de 29 de ani a ocupat poziția 33.
Laura Ilie, Roxana Sidi, Adriana Teodorescu (toate la puşcă), Daria Haristiade (pistol), Andrei Vlad (pistol), Andrei Rizea (pistol) şi Luca Joldea (pistol) au făcut parte din lotul României pentru Campionatele Europene de la Tallinn.

Luca Joldea antrenat de Gheorghe Pop este vicecampion european și confirmă că este cel mai bun sportiv al secției de tir de la CS Municipal Arad!
Pe AIMX citiți și articole din natație!
Autor: Ovidiu Pețenghea